Auto Control

Contabilitatea este ştiinţa şi arta stăpânirii afacerilor, în care scop se ocupă cu "măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor obţinute din activitatea persoanelor fizice şi juridice", în care scop "trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de trezorerie, atât pentru cerinţele interne ale acestora, cât şi în relaţiile cu investitorii prezenţi şi potenţiali, creditorii financiari şi comerciali, clienţii, instituţiile publice şi alţi utilizatori" (Legea contabilităţii nr.82/1991, republicată în iunie 2007, art.2, al (1).




Contabilitatea s-a născut odată cu economia de subsistenţă a comunei primitive, desenele din peşterile rupestre nefiind altceva decât forme incipiente ale „socotelilor”: câte animale au fost, vânate şi mâncate, câte piei s-au jupuit şi câte haine au rezultat, etc.



Împreună cu economia în dezvoltare s-a perfecţionat şi „arta ţinerii socotelilor”, punctul de cotitură reprezentându-l modelul matematic elaborat de Luca Paciolo di Borgia acum mai bine de 500 de ani, după care contabilitatea a devenit de neînlocuit, fără alternative, deopotrivă o ştiinţă şi o artă în urmărirea existenţei şi mişcării capitalurilor şi utilităţilor, al stabilirii rezultatelor activităţii şi plasării lor, şi totul de maniera că afacerile să beneficieze permanent de suportul bănesc necesar.[1]



Contabilitatea nu are hotare. Limitele ei teoretice, ştiinţifice şi practice sunt fără sfârşit atât în ceea ce priveşte cuprinderea fenomenelor economice cât şi al modului în care ele sunt sistematizate, prelucrate şi prezentate, astfel că despre ea niciodată nu poţi să pretinzi că ştii totul.



Companiile, întreprinderile, instituţiile, societăţile de orice fel şi mărime, persoanele juridice din întreaga lume întocmesc „conturi” şi situaţii financiare pentru a fi prezentate utilizatorilor de informaţii, proprietarilor, controlorilor, administratorilor, organelor fiscale, după o metodologie unică - iar aceasta este contabilitatea.



Din punct de vedere istoric, câteva repere merită a fi reţinute. În lucrarea "Contabilitate generală" din 1947, ediţia a 13-a, autorul, prof. univ. C. G. Demetrescu defineşte contabilitatea pe trei coordonate:



* a) obiectul - contabilitatea este o ramură a ştiinţelor sociale care asigură înregistrarea metodică şi ordonată a tuturor operaţiilor privind mişcările de valori, de drepturi şi obligaţii, precum şi modificările determinate de rezultatele activităţii desfăşurate;

* b) scopul - contabilitatea are drept scop stabilirea situaţiei economice şi juridice a întreprinderii, exercitarea permanentă a unui control;

* c) mijloacele - contabilitatea se foloseşte de mijloace proprii: conturi, balanţe de verificare, jurnale.



Conform Legii contabilităţii nr. 82/1991, contabilitatea este o activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor obţinute din activitatea presoanelor fizice şi juridice […] trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de trezorerie, atât pentru cerinţele interne ale acestora, cât şi în relaţiile cu investitorii prezenţi şi potenţiali, creditorii financiari şi comerciali, clienţii, instituţiile publice şi alţi utilizatori.